Biografie Dr. Georgeana Prilipceanu

Bună,

Georgeana Prilipceanu este numele meu, sunt medic primar în chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, doctor în științe medicale.

Despre începuturile formării mele profesionale

Dacă doreşti să mă cunoşti, îți pot spune că sunt absolventă a Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad, Facultatea de Medicină Generală din anul 2001.

Cariera medicală am început-o cu anii de stagiatură şi rezidenţiat în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Pius Brânzeu Timişoara, iar din anul 2003 mi-am îndreptat atenţia spre ceea ce s-a dovedit a fi a doua mea familie. În acea perioadă am început să păşesc în universul chirurgiei plastice. Am avut privilegiul de a petrece aceşti ani de rezidenţiat în cadrul unui colectiv dedicat acestei meserii, acumulând experienţe profesionale şi sufleteşti uimitoare.

Din anul 2011 am îmbrăţişat această meserie ca medic specialist şi, înţelegând răspunderea pe care mi-am asumat-o, am oferit această experienţă pacienţilor cu care am făcut echipă pe parcursul ultimilor 13 ani.

Dr Georgeana Prilipceanu - chirurgie plastica timisoara

În tot acest timp am păşit alături de aceştia, întâmpinând diverse probleme medicale, am împărtăşit dureri, suferinţe, bucurii, dar am şi învăţat să fiu un sprijin pentru ei, înţelegând că trebuie să fim o echipă medic-pacient pentru a ne putea bucura împreună de reuşite.
Fiind convinsă că pot oferi mai mult, mi-am continuat studiile postuniversitare finalizând acest proces prin obţinerea titlului de Doctor în Ştiinţe Medicale.

Activitate științifică, cercetare și formare profesională extinsă

Curiozitatea şi interesul faţă de nou m-au condus în colective de cercetare, devenind un membru al acestora în cadrul a două proiecte naţionale pe specialitatea în care mi-am desfăşurat activitatea:

  • COSAN 41058 PNII – Chirurgia oncoplastică – atitudinea chirurgicală modernă în tratamentul complex al cancerului de sân – septembrie 2007;
  • CEEX.105/2006 – Abordarea modernă a traumatismelor de mână și antebraţ – concept unitar de tratament chirurgical, recuperare funcţională şi reintegrare socio-profesională – septembrie 2009

Fascinaţia pentru lucrurile migăloase mi-a îndreptat atenţia spre universul din faţa microscopului, univers pe care l-am descoperit în timpul cursurilor de specializare în microchirurgie a vaselor şi nervilor:

  • Curs de microchirurgia vaselor şi nervilor UMF V Babeş Timişoara – martie 2003;
  • Curs de microchirurgie vasculară şi nervoasă – internaţional- UMF V Babeş Timişoara – aprilie 2003;
  • Curs de microchirurgie a vaselor şi nervilor UMF V Babeş Timişoara – martie 2004;
  • Curs de disecţie de lambouri pe ţesut viu UMF V Babes Timişoara – aprilie 2004;
  • Curs de lambouri libere UMF I Haţeganu Cluj – aprilie 2004;
  • Disecţie de lambouri pe ţesut viu UMF V Babeş Timişoara – aprilie 2004,
  • 3rd Internațional course and Hand Therapy – septembrie 2007;
  • Curs dermatoscopie pentru începători UMF V Babeş Timişoara – noiembrie 2007;
  • Disecţie a lambourilor pe perforante pe ţesut viu – seminar internaţional UMF V Babeş Timişoara mai – 2008,
  • Curs Essential în organ donation ETPOD training program UMF Tg Mureş – octombrie 2008;
  • GCP web based training course in Good Clinical Practice NHS trust Royal Holloway, University of London – octombrie 2011;
  • GCP course Notion of Good Clinical Practice SCJUPB Timişoara – februarie 2012;
  • Curs de formare chirurgia sânului estetică şi reconstrucţie ACPR – decembrie 2015)

Dorinţa de a împărtăşi această viziune m-a adus înapoi în laborator, de data aceasta ca instructor în cadrul unor cursuri naţionale şi internaţionale – The International Practical Seminars in Microsurgery of Vessels and Nerve, editiile:

  • 17th-2005;
  • 22th-martie 2008;
  • 23th-octombrie 2008,
  • 24th-martie 2009,
  • 25th octombrie 2009
  • 26th martie 2010

Nu am lăsat deoparte nici activitatea ştiinţifică, toate datele şi experienţele acumulate în cei 20 de ani, am reuşit să le transmit mai departe în cadrul mai multor articole publicate în literatura de specialitate naţională şi internaţională sau prin prezentări la conferinţe.

Activitatea mea în cadrul Clinicii Vitta

Dacă problema de sănătate pe care o prezentaţi dumneavoastră se regăseşte în patologia în care eu m-am specializat, în cadrul unui consult vă stau la dispoziţie pentru a vă putea oferi cunoştinţele acumulate, pentru a putea stabili împreuna un plan terapeutic în vederea soluționării problemei cu care vă confruntaţi.

Dr. Georgeana-Prilipceanu