C. N. student la medicina

Buna ziua.
Sunt student la medicina si in decursul a 4 ani de facultate am facut practica si voluntariat la Casa Austria.
Dintre multi doctori cu care am interactionat, Dl. Dr. a fost unul din putinii care au investit in mine.
Acesta mi-a explicat proceduri chirurgicale, principii medicale si chiar principii de viata; si-a facut timp sa imi explice pe intelesul si pe cunostintele ce le aveam in acele momente diferite proceduri pe care altii nu voiau sa le imparta.
Explicatiile si invataturile pe care mi le-a dat in timpul operatiilor m-au ajutat sa integrez si sa fiu capabila sa aplic informatiile teoretice acumulate in timpul facultatii.
Domnul Dr. a fost si este pentru mine un exemplu de moralitate, de excelenta in practica medicala, in informarea pacientului, in profesie si in cercetare.
Domnul Dr. m-a invatat ce inseamna empatia, profesionalismul, respectul, grija si preocuparea pentru pacient.
Dansul m-a invatat necesitatea invatarii continue, a excelentei, si a cercetarii medicale.
Domnul Dr. este un exemplu pentru mine de „Asa Da”, este un Doctor pe care il recomand cu incredere.
Va multumesc!