Octavia P.
Deva - jud. Hunedoara
Cu Dr. Vladislav GYEBNAR – chirurg plastician Tocmai am primit recunoaştere ca fiind unul dintre fanii săi activi! 🎉
Această recunoaștere mă onorează, în contextul în care într-un moment delicat, cu probleme la mâna dreaptă (amorțeli, furnicături în degete, însoțite apoi de durere) am ajuns la Vitta Clinic, inițial pentru consultație, la domnul doctor Vladislav Gyebnar.
În această clinică am fost uimită de empatia, interesul de a te face să fi relaxat,de a fi bine informat și de a nu te simți pacient ,ci OM. După investigații medicale,a fost necesară intervenția chirurgicală (trei afecțiuni), efectuată de domnul doctor în condiții extraordinare și cu mult succes.
Vreau să aduc mii de mulțumiri și profundă recunoștință tuturor: personalului medical – doamnele asistente și în mod special domnului doctor. Știți ce înseamnă să fii întâmpinat cu zâmbete, să ai parte de mângâiere atunci când suferi?
Așa se întâmplă în Vitta Clinic, recomand cu tot dragul, pentru a fi tratat ca OM, de MARI OAMENI!