Alin F.

Bună ziua! Mă numesc Alin, am 11 ani. În luna aprilie, a acestui an, mi-a puroiat degetul mare de la piciorul drept. Părinții mei m-au dus la mai mulți medici din Timișoara, unde am avut experiențe neplăcute. Când am intat în cabinetul domnului doctorului Gyebnar m-am temut foarte tare, dar modul în care m-a abordat mi-a dat încredere și speranță. A urmat prima intervenție. Domnul doctor mi-a explicat încă de la început tot ce urma să se întâmple în timpul operației. După două săptămâni mi-a puroiat degetul mare de la piciorul stâng. Acum nu m-am mai temut, am mers la domnul doctor ca la un prieten, pentru că am știut că mă va ajuta.
Cu ajutorul domnului doctor și a bunului Dumnezeu acum sunt bine și mă bucur de copilărie.
Vă mulțumesc și vă rog să ajutați și alți copii, așa cum m-ați ajutat pe mine!

 

Citeste mai mult

Vanda P.

Am avut pentru o saptamana “slujba” si totodata placerea de a face practica in cadrul unui proect scolar la Casa Austria. M-am simtit excelent, medicii imi explicau fiecare pas pe care il urmau in tratearea unui pacient, si am avut de invatat cum sa ma descurc atat in situatii in care am de ingrijit un pacient, cat si in situatii de viata, atunci cand ajung intr-un mediu nou si atat de diferit fata de cel obisnuit. Pe langa faptul ca de multe ori stateam si peste program, trebuie sa marturisesc si ca imi doresc sa imi continui activitatea in institutie ca voluntar.

Aceasta experienta mi-a fost benefica si pentru planurile de viitor, deoarece ideea de a urma Facultatea de  Medicina imi surade tot mai mult.

Multumiri si laude tuturor celor care m-au primit, ajutat si m-au facut sa ma simt bine in timpul practicii, in special domnului doctor Vladislav Gyebnar.

Citeste mai mult

Victor V. T.

Eleganta in abordarea pacientului, speranta transmisa pacientului prin comunicare, siguranta profesionala si urmarirea evolutiei postoperatorie sunt cateva din calitatile dr Gyebnar pe care le-am descoperit in rezolvarea chirurgicala de finete a unei formatiuni cutanate la ochiul drept.

Multumiri, consideratie si cat mai multe cazuri rezolvate cu  profesionalism si pastrati-va zambetul care inspira incredere.

Citeste mai mult

Trifan Doru

Cuvintele sunt prea putine pentru a va multumi pentru ceea ce ati facut ,faceti si veti face in continuare pentru oamenii in suferinta! RESPECT!!!!!!!!

Citeste mai mult

Cristi Zlăvog

Un om si un medic exceptional. Face sa para totul atat de simplu datorita profesionalismului de care da dovada. Il recomand pentru aceste calitati: implicare, rabdare, calmitate, meticulozitate.

Indiferent de ce problema ati avea, durerea sa fie ultima voastra frica. Atmosfera din timpul operatiei a fost comparativa cu un masaj de relaxare (mi-a pus pana si muzica). Domnule doctor, va multumesc mult!

Citeste mai mult

Yanis Cristina

Infinite multumiri, domnule doctor Vladislav Gyebnar! Sunteti un om si un medic deosebit! Sarbatori fericite! Un an nou mai bun , multa putere de munca, sanatate si tot binele din lume!
Cu mult respect familia Yanis

Citeste mai mult

G. S.

Doresc sa multumesc domnului doctor Vladislav Gyebnar pentru ce a reusit sa faca pentru fetita mea.

Mai greu, pentru mine, a fost sa gasesc medicul cu abilitatile necesare sa rezolve problema cu care s-a confruntat fetita mea. Fiind din Oradea, am ajuns initial pe la Cluj, dar dermatologul mai mult m-a speriat decat sa ma linisteasca. Totusi acest dermatolog mi-a recomandat un medic specializat in microchirurgie. Evident ca , dupa cum s-a comportat cu noi la consultatie, am renuntat , dar am inceput sa caut eu pe internet . Ca sa nu mai am indoieli la ceeace a spus dermatologul de la Cluj am ajuns si la un cabinet din Bucuresti unde se putea rezolva problema ,dar nu foarte satisfacator pentru fata mea.

Disperata am cautat pe internet la Timisoara un specialist … si asa am ajuns la domnul doctor Gyebnar. Prima consultatie a fost la telefon , domnul doctor explicandu-mi modul optim de eliminarea a formatiunii tumorale de care suferea fetita mea vazand doar 2 fotografii pe care i le-am trimis . Interventiile au decurs foarte bine, iar rezultatul este deosebit. Parca domnul doctor a sters cu buretele toata formatiunea tumorala.

Sunt foarte multumita de rezultat, il recomand pe domnul doctor tuturor celor care au probleme estetice . Are un caracter deosebit, foarte bun profesionist si foarte bun psiholog cu copii si nu numai.
Multumesc , domnule doctor !

Citeste mai mult

Tabita Oltean

Am avut o formatiune pe clavicula (hemangiom arteriovenos). Fiind o zona vizibila, imi doream ca in urma interventiei chirurgicale, rezultatul sa fie unul estetic. D-l dr. Vladislav Gyebnar a dat dovada de mult profesionalism in cazul meu si sunt foarte multumita. Il recomand cu incredere si caldura!

Citeste mai mult

Sorin Bozdoc

Sunt din Hunedoara și urmare a unor examinări specifice am fost diagnosticat cu Sindrom de tunel carpian la ambele mâini. Grație sau mulțumită internetului am aflat de  d-l doctor Vladislav Gyebnar. Nu am avut nicio reținere în a-l contacta și ulterior a stabili data pentru  intervențiile chirurgicale , singurele recomandări fiind doar cele oferite de internet. Și așteptările nu mi-au fost înșelate .

D-l doctor este  un mare profesionist care parcă operează de când lumea . Modul cum interacționează cu pacienții este absolut uluitor, îți transmite aproape instantaneu starea de liniște și încredere pe care orice pacient și-ar dori-o de la un medic. De asemenea modul cum am fost tratat în timpul și după operații  de către d-l doctor și de către personalul clinicii mă fac să apreciez la superlativ această clinică, recomandând tuturor celor care au nevoie de intervenții chirurgicale clinica Austria și pe d-l doctor Gyebnar.

Mulțumesc domnului doctor  Vladislav Gyebnar pentru modul cum am fost tratat și îi urez multă sănătate și să-și mențină toată viața zâmbetul sincer.

Citeste mai mult